Sunt forme de proprietate cu drepturi egale, bazate pe principiul rezidenței/domiciliului: au dreptul cei care locuiesc și gospodăresc într-un sat, dreptul fiind practic asociat gospodăriei - nu casei în sine, ci gospodăriei active din care ‘iese fum’ iar dreptul încetează o dată cu decesul persoanei sau cu mutarea acesteia într-o altă localitate. În această formă, drepturile individuale derivă pe sistemul dreptului germanic din principiul locului, al teritoriului, și este fundamental orientat spre ideea de folosire și spre ideea de comunitate teritorială, și nu spre ‘individ’. Comunitatea de membri este incluzivă, teoretic nu exclude ne-băștinașii. În acest sistem, drepturile nu sunt transmisibile și nu se pot vinde nici în interiorul nici în exteriorul comunității de membri. Astfel, diferit față de sistemul pe baza descendenței, această formă este deschisă membrilor vârstnici, cât și copiilor majori ai acestora. Forma egalitară și teritorială permite orientarea spre necesitățile comunității, astfel încât o mare parte din venituri sunt investite în infrastructură locală, în reparații și construcții  de poduri, biserici, școli, sau sponsorizarea membrilor aflați ‘la nevoie’, grav bolnavi sau studenți, unii membri numind aceste obști “o plasă de siguranță”.

​

Obștile și composesoratele egalitare ‘pe fumuri’ sunt concentrate în zona Vrancei. De asemenea, 11% din composesoratele Transilvaniei funcționează pe acest sistem, în special în județele Brașov și Sălaj. Sistemul acesta s-a menținut cu precădere în zona Vrancei, deoarece la începutul secolului XX obștile vrâncene s-au opus statului, ajutate de judecători locali cunoscători ai obicieurilor și comunităților. Obștile vrâncene s-au opus schimbării cutumelor prevăzută de Codul Silvic de la 1910, într-o luptă numită local “lupta majorilor” (conform lui H.H. Stahl și judecătorului Aurel V. Sava, 1931), în care tinerii satelor care ajungeau la vârsta majoratului s-au mobilizat văzând că noul sistem nu le mai permite să ‘intre în drepturi la obște’, dreptul fiind dobândit pe noul principiu genealogic doar în momentul decesului părinților. În celelalte cazuri de composesorate egalitare nu a existat o luptă a majorilor, însă membrii comunității având posibilitatea de a opta, împreună cu judecătorul care avea în sarcină identificarea și înscriere drepturilor, au hotărât organizarea drepturilor pe fumuri. Mai multe detalii pe pagina de Istorie.

Forme de proprietate organizate pe principiul genealogic/ descendență în care drepturile la obște sunt moștenite și împărțite teoretic în mod egal între moștenitori. Acestea se afla în zona versanților sudici ai Carpaților Meridionali, și sunt în genere de dimensiuni mari, sunt obști puternice cu resurse abundente. Obștile de moșneni din județele Gorj, Vâlcea și Argeș dețin aproximativ 24% din suprafața de pădure a județelor și 17% din suprafața de pășuni.

​

Drepturile sunt în acest sistem asociate fiecărei persoane, care reține dreptul de proprietate în obște indiferent de locul în care se află, poate transmite dreptul urmașilor, îl poate vinde în interiorul obștii. Inițial, acest sistem a dat dreptul doar băștinașilor, pe sistemul algoritmului genealogic de calcul al poziției persoanelor în arborele genealogic al ‘moșilor’, fondatori de sate – deținătorii dreptului istoric la teritoriu. Dreptul la munte al moșnenilor (membri autohtoni ai comunităților montane de țărani liberi din Valahia) a fost legitimat ca un un drept ‘de sânge’, istoric, justificat prin rudenie, fiind o modalitate de excludere împotriva veneticilor. De fapt, procesele istorice prin care drepturile au fost recunoscute, alocate sau câștigate au fost extrem de complexe, și diferite de la un caz la altul. Aceste procese sociale au inclus printre altele, donații de la voievozi locali pentru servicii militare, sau răscumpărări ale moșiilor boierești de către țărani, ca rezultat al luptelor îndelungi cu uzurpatori locali de pământ, sau cu mănăstiri. De multe ori, țăranii au plătit foarte scump aceste drepturi, fiind astfel înclinați să se apere împotriva celor care nu au contribuit la plăți, ‘veneticii’ stabiliți ulterior, și fiind înclinați să cuantifice și să reflecte contribuțiile inegale ale diverselor grupuri de plătitori în distribuția ulterioară a drepturilor. Mai multe detalii pe pagina de Istorie. Acest sistem s-a perpetuat și a fost reinstituit de retrocedarea obștilor din 2000 prin folosirea tabelelor de drepturi de dinainte de naționalizare. Drepturile au fost formalizate ca o cantitate, fiecare membru având ‘un număr de drepturi’, de tip acțiuni, calculate și înscrise în registre autorizate legal. Aceste drepturi nu reprezintă o anumită suprafață identificabilă într-un anumit loc, ci o cantitate abstractă, o cotă-parte, indivizibilă, și care nu are sens fără raportarea la întregul teritoriu devălmaș. Drepturile sunt cuantificate în unități de măsură specifice și locale, fiind numite dramuri, o reminescență a vechilor unități de măsurat brânza, sau oi, întregi, lei, cote-părți sau simplu drepturi. În anumite cazuri s-a făcut o transformare în hectare, urmând recomandarea legii, care crează confuzie cu drepturile de proprietate privată individuală. Sistemul este inegal, dar o parte din obști menționează actualmente un plafon pentru câte drepturi poate achiziționa un membru, prin statutul obștii comunitatea încercând să evite monopolul drepturilor. Din datele cercetării noastre rezultă că 25% din obștile valahe menționează un astfel de plafon în statut, un procent totuși mic comparativ cu composesoratele din Transilvania, unde avem 48% statute cu plafon.

​

În mare parte, obștile valahe sunt foarte active, membrii participa la adunări și există beneficii atât la nivel de gospodărie, cât și de comunitate. Cu toate acestea, acest sistem favorizează fragmentarea excesivă a drepturilor, concentrarea lor prin vânzare către ceilalți moșneni, și delocalizarea lor prin emigrarea membrilor. Obștile din partea sudică a Carpaților sunt de dimensiuni mari, în medie se dețin 2661 ha de teren / obște la un număr mediu de 741 membri / obște. Suprafețele deținute fiind ‘munți’, resursele obștilor din această categorie/arie geografică sunt în general variate, pădurile fiind și de foioase și de conifere, de diferite altitudini, iar pășunile sunt și izlazuri și goluri alpine. Obștile de acest tip au în general structuri silvice proprii, ocoale silvice private, nefiind afiliate ocoalelor de stat. 68% dintre obști au suprafețe incluse în arii protejate, respectiv 16% includ terenuri în regim strict de protecție în parcuri naționale. În marea majoritate, aceste obști distribuie exclusiv dividende bănești membrilor, deoarece este dificil de alocat cote de lemn pentru un număr mare de membri; totuși un număr de obști dau posibilitatea ca membri să poată alege între o cotă de lemn și dividend (de exemplu, obștea Runcu, Gorj, a distribuit la cerere 3000 metri cubi de lemn de foc la 420 de membri in 2015) sau alocă ambele; obștile contribuie de asemenea cu sponsorizări substanțiale către școli, biserici sau alte instituții locale.

Aceste composesorate sunt organizate pe sistemul drepturilor/cote-părți individuale și indivize, descrise mai sus în cazul obștilor valahe. Același principiu genealogic operează și aici, prin care drepturile deținute se moștenesc, implicit se transmit, se divid între moștenitori, și se păstrează chiar și în cazul în care persoana părăsește zona unde se află terenul devălmaș, sau se naște în altă parte. Drepturile, la fel ca în cazul obștilor subcarpatice, se pot vinde doar în interiorul composesoratului. 

​

Comunitățile locale și-au derivat drepturile de acest tip din privilegii de clasă în epoca feudală, când mica nobilime transilvană constituia o clasă militară de cavalerie, care, în schimbul privilegiilor de proprietate avea obligația de a apăra granițele, fie ale micilor voievodate din Maramureș, în cazul nobilimii maramureșene recunoscute în secolul XIV, fie granițele Austro-Ungariei. Prin urmare, aveau obligația de a susține cai, arme, și de a fi gata să lupte. Această clasă este similară cu cavalerii din alte regiuni ale Europei feudale, asemănători moșnenilor valahi, fiind considerați oameni liberi, nobilime mică și fiind înzestrați cu pământ, spre deosebire de clasele țăranilor aserviți. Purtau numele de nobili, grăniceri, sau nemeși. Ulterior, imperiul Austro-Ungar a oferit statutul de grăniceri acestei clase, în special comunităților aflate pe granița estică a imperiului, județele Hunedoara, Sibiu, Brașov și Hunedoara, Harghita, Covasna și Bistrița. Organizarea acestor composesorate cu statute scrise datează de la 1898.

​

Aceste composesorate se disting în prezent prin importanța lor zonală ca regim de proprietate recunoscut și apreciat, ca un sistem instituțional local puternic, cu “putere morală și materială” (după cum menționează președintele composesoratului Lueta, Lövete, în aprilie 2016), și printr-o organizare foarte precisă și o unitate de reguli care orientează acest tip de instituții spre un spirit comunitar, deși ele au fost fundamental organizate de statul austriac pe principii individual-inegalitare. De exemplu, 80% din statutele composesoratelor din Harghita și Covasna menționează plafoane de limitare a achiziției de drepturi, la 5% sau chiar la 2%. De asemenea, majoritatea menționează investirea veniturilor în proporție de 20% în infrastructură locală, iar majoritatea contribuie esențial la viața comunității prin sponsorizarea grupurilor locale de tineri, asociațiilor culturale sătești, fanfara localității, brigada de pompieri. Județul Harghita se distinge foarte clar ca județul cu cea mai mare suprafață deținută de composesorate, 47% din totalul suprafeței de pădure a județului. Județul Covasna este al doilea din țară la suprafața deținută în regim de composesorat/obște cu 32% din suprafața împădurită a județului în acest regim de proprietate.  

Aceste composesorate se disting prin faptul că sunt de dimensiuni mici. Majoritatea sunt organizate pe baza de drepturi inegale, genealogic pe cote-părți, cu moștenirea și divizarea drepturilor care decurg de la foștii iobagi/urbarialiști consemnați în tabelul de membri la momentul formalizării drepturilor. Aceste composesorate, în special denumirile lor, e.g. Composesoratul foștilor urbarialiști din Roșcani, reamintesc relațiile feudale existente în satele transilvane acum 200 de ani. Ele s-au format începând cu prevederile patentei imperiale din anul 1853 (legea segregărilor), iar procesele de recunoaștere și formalizare a drepturilor au durat foarte mult, fiind marcate de conflicte, modificări succesive ale prevederilor legale, schimbări administrative, recalculări și reconstituiri, care realmente nu au încetat ca proces istoric până la desființarea composesoratelor în 1948. Formarea acestor composesorate a decurs din eliberarea țăranilor aserviți, nevoia acestora de pământ pentru asigurarea traiului, și defalcarea unor suprafețe de teren din fostele terenuri nobiliare. Modalitățile în care au decurs concret aceste defalcări și proporționalizări de cote-părți au favorizat însă marea nobilime, judecătorii, notarii și alți birocrați și oficiali acordând prioritate intereselor acestora în operațiunile de măsurare, calculare, validare și inscripționare a documentelor - hărți, decizii judecătorești, foi de avere, cărți funciare, tabele de membri, etc.  

​

Composesoratele din această categorie se remarcă prin faptul că procesul de retrocedare după 2000 a fost foarte dificil, în special datorită dificultăților create de primării. Primăriile, respectiv U.A.T.-urile în această zonă având deja în proprietate păduri și pășuni comunale, au intenționat acapararea unor suprafețe și mai mari. 30% din aceste composesorate au avut litigii privind retrocedarea, iar din acestea 70% au fost împotriva primăriilor. 26% dintre composesoratele din această categorie nu au pășune deloc în prezent. Pădurile sunt preponderent de foioase – de fag, frasin, stejar – situate la altitudini mici în imediata proximitate a satelor. Beneficiile cele mai importante pentru aceste comunități de membri composesori sunt alocarea unei cote de lemn de foc, și posibilitatea de a da animalele la pășune fără taxă. În prezent, veniturile monetare realizate de composesoratele de acest tip sunt scăzute. Din această cauză,  plățile către ocoalele silvice care asigură paza și serviciile silvice reprezintă adeseori o problemă, de cele mai multe ori fiind vorba despre ocoale de stat (78% în această categorie sunt afiliate ocoalelor de stat, o diferență semnificativă față de 13% in cazul obștilor de moșneni, sau 9% in cazul composesoratelor foștilor grăniceri secui din Harghita și Covasna). Composesoratele mici afiliate ocoalelor de stat semnalează două probleme majore: 1) angajații ocoalelor de stat în genere evită sau amână marcarea de arbori, deși composesoratele au amenajament silvic și cote de tăiere aprobate, parțial deoarece angajații ocoalelor au alte priorități, composesoratele mici fiind nesemnificative în schema economică a unui ocol de stat; aceasta creează un cerc vicios: composesoratul neavând tăieri aprobate, nu poate realiza venituri, prin urmare nu poate plăti serviciul silvic, iar ocolul ulterior invocă neplata și datoriile ca motiv al nerealizării marcărilor; 2) composesoratul trebuie să contracteze o firmă specializată pentru prestarea serviciilor de tăiere și scoatere a masei lemnoase din pădure, nefiind posibil pentru membri să scoată masa lemnoasă cu atelaje proprii; serviciile firmei fiind costisitoare și composesoratele având venituri mici, se ajunge la ceea ce foarte mulți localnici intervievați în toată țara numesc “furăm din propria proprietate”.