În zona cunoscută ca Țara Românească obștile, sau moșiile valmatice, erau forme vechi de proprietate ale unor grupuri de țărani numite cete de moșneni - grupuri patriliniare, teoretic de descendență comună din același strămoș. Moșnenii erau o categorie socială de țărani liberi autohtoni cu drepturi de proprietate recunoscute de domnitori.

[...] Diverse legi au demarat măsurarea și înscrierea terenurilor în registre, începând cu Registrul Ipsilanti în 1780. [...]

[...] un sistem de relații complexe de drepturi a fost creat de-a lungul timpului prin răscumpărări succesive de pământ, prin conflicte și judecăți privind fiecare bucățică de teren, cu participarea diferitelor cete și familii de moșneni. Statul a încercat să clarifice haosul cutumiar astfel creat, prin formalizarea legală a proprietății obștilor din 1910, prin Codul Silvic, însă această inițiativă a creat baza unor conflicte ulterioare interminabile.[...]

Anumite tranzacții erau temporare, mișcări anuale de drepturi prin care proprietarii cu mai multe vite puteau închiria drepturi de pășunat [...] Însă multe tranzacții aveau un caracter definitiv, în special vânzări de la moșnenii săraci nevoiți [...] Vânzările au escaladat în perioada în care au pătruns Societățile Forestiere Anonime, a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX, societăți cu capital străin care au exploatat masiv munții prin dezvoltarea unor industrii forestiere locale...

[...] dupa 1910, conflictul se declanşează de la problema majorilor. Cei care devin majori şi realizează că nu pot avea drept în obşte fac presiuni pentru a li se recunoaşte acest drept şi îi blamează pe membrii mai în vârstă care făceau comerţ cu drepturi în favoarea Societăţilor Anonime Forestiere.

"...a luat naştere un conflict între generaţii, cei în vârstă vindeau munţii, iar cei tineri nu puteau face nimic şi nici nu puteau obţine nimic din aceste vânzări" (Stahl 1939, vol 3: 268). Vrâncenii fac presiuni pe lângă parlament şi pe lângă Ministerul Agriculturii să li se recunoască cutumele.[...]

Principiul fundamental al devălmăşiei, acela de inexistenţă a posesiei exercitate de fiecare membru în parte, din care decurge şi inalienabilitatea, se păstrează încă foarte puternic în comunităţile vrâncene. Iată cum descrie un fost preşedinte al obştii Tulnici sistemul obştilor: "Asta nu este asociaţie de foşti proprietari, ei sunt proprietari colectivi în devălmăşie în indiviziune, deci asta niciodata nu poate fi... din ea nu poate fi ciuntit nimic cu nici un fel, după statutul ei, vândută, schimbată, gajată sau alte asemenea chestii." (C. M., 70 ani, fost preşedinte obştea Tulnici)

[...] Legile care au formalizat composesoratele urbariale au fost: legea segregării (1853), care prevedea separarea terenurilor între nobilii aristocrați deținători de terenuri și țăranii eliberați, iar ulterior legea proporționalizării (1871), care a calculat cota-parte indiviză a fiecărui țăran din proprietatea composesorală.[...]

[...]Operațiunile de dobândire a drepturilor și de calculare a cotelor indivize în proprietatea composesorală au constituit eforturi extraordinare din partea comunităților locale, care s-au prelungit timp de decenii în procese costisitoare [...]

În paralel, găsim și composesoratele țăranilor liberi, composesoratele nemeșilor, ale nobililor și ale foștilor grăniceri. Aceste composesorate ale micii nobilimi transilvănene au fost constituite în decursul timpului prin diferite procese sociale.[...] Grănicerii, similari clasei cavalerilor din întreaga Europă feudală, în schimbul privilegiilor de clasă și de proprietate aveau obligația să apere granița Imperiului Habsburgic [...]